În această săptămână…

Mike a mai răsfoit din biografiile marilor personalități, și a dedus:

👉de la cancelarul von Bismarck: că un nobil (juncker) îi poate reda unei națiuni unitatea și strălucirea, fapt ce-i poate conferi o aureolă de „părinte al patriei” 🛡

👉de la Thiers: că un om de mică statură poate face lucruri de statură națională, chiar continentală, reușind să militeze pentru o formă de guvernământ care să divizeze populația cel mai puțin ⚖️

👉de la Louise Michel: că o femeie combatantă, asemenea Ecaterinei Teodoroiu, anarhistă când vine vorba de drepturile celor oropsiți și minoritari, poate primi o pedeapsă cu închisoarea sau exilul în locul uneia cu moartea, dacă aceasta o cere pe cea din urmă ♟

👉de la Claude Monet: că un tablou refuzat în „prima ligă” poate crea un curent nou (impresionismul), lansându-și autorul ca pe un pictor consacrat, ce poate irupe din rândul „refuzaților” în galeria marilor artiști europeni 🎨

👉de la Cixi (împărăteasa): că o politică conservatoare nu se poate opune la nesfârșit curentelor reformatoare (interne sau internaționale), dar nu fără o rezistență pe măsură (revolta boxerilor din China din anul 1900) 🥊

👍și nu în cele din urmă, de la Luca al Crimeii (foto/ savant medic chirurg, canonizat Sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă, al cărui film biografic l-am urmărit): că

„cu atât mai mult râvnim către Rai cu cât suntem arși pe tălpi de foc.” – replică spusă în temniță torționarului său.

Conspectând din manuale ample și dându-vă idei care sper să vă inspire,

Mike,

28 iunie 2020, Brașov

Azi despre Tolstoi și nu numai

De săptămâna trecută, Mike a mai învățat și mai învață câte ceva de la mari personalități istorice, anume:

de la Juan Prim Y Prats: că un ministru de război și militar de carieră poate conduce o națiune, deținând frâiele puterii și implicându-se pentru bunăstarea poporului;

de la Gladstone: că un om de stat își poate impune politicile și anvergura sa morală într-o epocă precum cea victoriană, dar poate întâlni și piedici și rivali pe măsură;

de la Gambetta: că un republican își poate vedea visul cu ochii, realizând constituirea țării sale la regimul politic dorit și considerat optim, și că, în pofida unei cariere relativ scurte, poate realiza lucruri mărețe, precum aceasta;

de la Lesseps: că un vis, ideal și deziderat economic precum Canalul de Suez poate fi realizat de un om cu viziune, dar nu fără sacrificii, inclusiv de vieți omenești și resurse;

de la Lev Tolstoi, că o personalitate excomunicată poate însă da naștere unui curent sau unei emulații cu propriile ei precepte despre viață.

Și că războiul poate fi o resursă valoroasă de povestiri și romane.

până data viitoare,

Mike, 20 iunie 2020,

data solstițiului de vară

Seria de biografii continuă

De data trecută, am mai învățat…


1️⃣de la Gregor Mendel 🌱că un prelat poate deveni savant, om de știință, la fel de bine cum îi pot fi recunoscute meritele abia la zeci de ani după trecerea în neființă, devenind un părinte/precursor în domeniul său științific 🧬
2️⃣de la Fiodor Mihailovici Dostoievski ✒️că o experiență traumatizantă precum ocna poate să sondeze conștiința umană ce poate apoi fi redată magistral prin „pana” unui maestru, care să o descrie atât din prisma tenebroasă cât și din cea izbăvitoare 🇷🇺
3️⃣de la Alfred Nobel 🏆că creatorul unei descoperiri și tehnologii cauzatoare de moarte poate să-și răscumpere „păcatele” prin înființarea unui institut sau promovarea binelui și a descoperirilor științifice care aduc bine, care fac lumea un loc mai bun🔬
4️⃣de la Mutsuhito (Meiji Tenno) 👑că o țară se poate dezvolta mult mai bine după ce-și deschide orizonturile către exterior, preluând și împărtășind cultura (economică, socială, militară), deschizând granițele și îmbrățișând o eră a noului⚜️
5️⃣de la Mihail Bakunin ✊că inițiatorul unui curent și al unei mișcări social-populare poate să-și dea seama apoi de pericolele pe care aceasta le poate aduce societății ⛓


Al vostru, Mike

Brașov, iunie 2020

Agenda de seară

De data trecută, Mike a mai citit câteva biografii și a mai învățat:

👉de la Papa Pius al IX-lea 🙏că întro eră a reformelor, o Biserică poate să-și păstreze în același timp și principiile dogmatice dar și să admită schimbările din exterior ca inerente și trecătoare, fiind receptivă la evoluția internă și a lumii totodată;

👉de la John Muir 🌳că natura este un spectacol dar uneori un peisaj este distrus pentru a face loc nevoilor oamenilor din regiune;

👉de la Claude Bernard 💉că o carieră mediocră dar consecventă se poate dovedi strălucită după un timp îndelungat de constanță;

👉de la Lewis Carroll ⛹️‍♀️că uneori, când lumea adulților pare ternă, un suflet solitar se poate refugia în lumea copiilor, pentru a da naștere uneia dintre cele mai mari opere (”Alice în Țara Minunilor”).

Noapte bună, dragi cititori!

Mike,

28 mai, 2020 (Ziua Eroilor)

Un joc de lego

Copilul se juca de zor cu piesele de lego.

Întâi făurise un univers miraculos, cu tot felul de creaturi fantastice, necunoscute, globuri mâncătoare cu gură și ochi mari, păsări prădătoare subacvatice, sepii cu tentacule și leviatani.

Apoi, copilul puse cap la cap unele noi forme făcute și crease niște creaturi mai mari, ca niște dinozauri. Îi plăcu ce făcuse dar încă mai avea de perfecționat micul univers creat.

Pe când creaturile se făcuseră mari și piesele de lego începeau să se împuțineze, copilul le fărămițase, aducând totul la stadiul de cuburi, atomii jocului de lego. Apoi copilul crease o grădină zoologică de la 0, cu elefanți, girafe, lei și pisici sălbatice, pantere, lupi și urși polari.

Când se plictisi și de ele, refăcuse jocul și începu unul nou, căci îi plăcea de minune să se joace.

Crease apoi niște armate de soldați. Toți erau la fel, făcuți doar din căteva cuburi fiecare, ca niște furnicuțe, dar împreună formau un tot, conduși de comandanți și străjuind castele impozante, înalte.

Dar după câteva războaie, piesele de lego se refăcură la loc pentru a crea un nou univers în jocul copilului. Oare ce mai urma copilul să plăsmuiască din cuburi?

Suntem toți niște cuburi în marele joc al naturii, făcuți de un Dumnezeu și un Univers ce mereu se naște și învie!

Mike,

Brașov, 15 mai 2020

Abraham Lincoln

Unul dintre „tătucii” patriei Americane, Abraham Lincoln a fost artizanul aboliționismului, reușind să pună capăt sclaviei în Uniunea Statelor Americane.

Născut pe 12 februarie 1809, în Kentucky, într-o familie modestă, a urcat pe brânci (putem spune) treptele ierarhiei sociale de acum 2 secole, ajungând de la avocat la senator la președinte al Uniunii.

Tot treptat a militat și pentru interzicerea sclaviei, iar în momentul când ajunge Președinte, acest decret declanșează reacții vehement ostile în statele din Sud, (majoritatea argare și cu o economie bazată pe munca sclavilor negri), iscându-se astfel Războiul de Secesiune, care a împărțit practic Uniunea Statelor Americane în două!

Războiul a durat 4 ani, de o ferocitate și durată precum primul război mondial, încheindu-se cu victoria Nordiștilor (tabăra lui Lincoln). Sclavia este abolită așadar în toate statele Uniunii, dar Lincoln moare subit, în 1865, asasinat, într-un teatru, de către John Wilkes Booth.

Citindu-i biografia am învățat că atunci când o națiune își oblojește rănile după un război intern ce a sfâșiat-o în două, un lider o poate reuni printr-un discurs împăciuitor și ferm.

Camillo Cavour

Între timp, în cealaltă parte a continentului European, cea de Vest, Italia se (re)unifica după mai bine de o mie de ani de fărămițări politice teritoriale.

Dacă românii de sub Cuza l-au avut pe Kogălniceanu, italienii l-au avut în acest timp pe

Camillo Cavour

sau Camillo Benso (1810 – 1861). Conte de Cavour, se naște în timp ce Europa își trăgea sufletul după aventura napoleoniană. Acesta reușește, sub stindardul țării Piemontului (Nordul Italiei + insula Sardinia) să coaguleze în jurul ei toată peninsula italică.

Pentru asta are de înfruntat puternicul Imperiu Austriac (în Nord) care deține teritorii importante (printre care Veneția) și Regatul Neapolelui (În Sud: Sicilia și tot sudul cizmei).

Dacă pentru Sud, temerarul revoluționar Garibaldi își face treaba cu prisosință precum un Tudor Vladimirescu, cu doar 1000 de mercenari, în Nord, Cavour își exercită toată puterea sa diplomatică pentru a-i obține Italiei alianța lui Napoleon al 3-lea, regele Franței, pentru a-l ajuta în lupta cu Austria.

Italia se unifică, cu tot cu teritoriul pontifical (în afară de Vatican) și Victor Emanuel al II-lea este încoronat rege. Cavour însă nu reușește să-și vadă prea mult visul împlinit, și se stinge din viață în pragul unei nebunii, stârnind lacrimi de la Victor Emanuel. Regele rămăsese fără omul său de bază.

Citindu-i biografia am învățat că un război se poate câștiga uneori și prin misiuni diplomatice, mai mult decât pe câmpul de luptă.

Începem seria Mari Personalități

Conspectând din almanahul istoric Larousse, începem cu o personalitate din vasta Rusie, din perioada lui Tolstoi și a lui Dostoievski, pe când la noi se făurea statul român modern.
Dacă noi l-am avut la mijlocul veacului XIX pe Alexandru Ioan Cuza, principele reformator, în partea dinspre Răsărit a Europei se ridica un alt Alexandru, tot un tânăr prinț.

Țarul Alexandru al II-lea

Alexandru Nicolaevici (1818 – 1881) a instituit o serie reforme în Imperiul Țarist, de la desființarea iobăgiei la modernizarea statului, fiind asemănat doar cu Petru cel Mare, până la el, dpdv al reformelor.

Pe lângă ridicarea nivelului de trai al rușilor (fie ei țărani, orășeni sau nobili) acesta s-a implicat și în politica externă, fiind însă considerat la vremea lui un despot luminat.

Tot în perioada domniei lui a debutat și panslavismul ca și curent (la Praga, Cehia de azi, atunci Imperiul Austriac).

Ca și la noi lui Cuza, seria de reforme i-a fost întreruptă de revolte interne. A rezistat la 3 atentate dar a 4-a tentativă de atentat i-a fost fatală țarului. I-a urmat la tron un alt Alexandru, al III-lea.

Citindu-i biografia am învățat că oricât ar încerca un conducător al statului să mulțumească toate clasele sociale, înlesnind progresul, unele tot i se vor opune.

Viața fără „cheat-uri”

Citeam zilele trecute niște articole din arhiva personală și mi-am reamintit de ideea de a trăi viața ca pe un joc video, de a „juca” practic viața (fără a mă juca cu- și de-a viața, ci la modul serios vorbesc).

Nevoia de nou este relativ repede înnăbușită de prima înfrângere după o serie de victorii, necazuri care vin după perioade de liniște și bucurie. Atunci când dăm de greu, ne punem întrebări pentru a ști unde am greșit și pentru a nu mai repeta greșelile.

De aceea, începem atunci un mecanism psihologic de a ne calcula mai atent pașii, pentru a nu ne mai prinde viitorul și viața nepregătiți.

Putem spune că astfel, într-un mod sau altul, au apărut primii așa-ziși profeți, ghicitori, astrologi (fără a-i denigra) sau doar unii prieteni binevoitori care, dând sfaturi și încercând să îi facă pe alții să nu le repete greșelile, dau indicații fără a lua mereu în considerare că fiecare parcurs în viața fiecăruia e unic. Suntem unici, atâtea vieți – atâtea destine.

Ce vreau să zic este că – și aici trec direct la concluzie, fără a mai folosi un limbaj artistic (cel puțin nu în acest articol) – încercând să planificăm viața, să o calculăm până la cel mai mic detaliu, masa după cea mai mică înghițitură, timpul planificat la fiecare secundă, nu doar că putem deveni ca niște roboți, dar pierdem însăși esența farmecului vieții, de a ne surprinde, plăcut sau…mai puțin plăcut.

Sunt sfintele sărbători de Paște. La creștinii ortodocși, cel puțin.

Măcar acum, azi, să ne propunem – propun – să ne lăsăm un pic în voia sorții, fără a mai încerca să apelăm la „cheat”-urile și ”codurile” din jocul vieții, apelând la cei care ne prezic viitorul, și să fim destul de puternici și încrezători de a ne asuma propriul drum (bineînțeles, cu greșelile viitoare de rigoare 🙂 )

Și ca să închei într-o notă pozitivă și celor (ca mine) care au încă o ușoară teamă de eșec, aflați și voi că nu există greșeli în viață, ci doar lecții ale ei, învățate. Sper doar să fie trecute cu brio!

Al vostru dactilograf,

Mike

Brașov, 2020

a doua zi de Paști

Desăvârșirea creației

Este o zi de Duminică acum când scriu și probabil era tot o zi de Duminică atunci când toate animalele din sălbăticie s-au așezat la sfat.

Au deschis un consiliu prezidat de către leu, așezat pe scaunul cel mai înalt, cu roba de judecător și rangul de rege ce-l avea, iar alături îi stăteau elefantul, sfetnicul credincios și bufnița, bătrâna înțeleaptă.

– Am organizat această întrunire pentru a rezolva odată și pentru totdeauna toate neînțelegerile ce le avem între noi, spuse impozant leul, pe un ton aspru. Nu vreau să mai răcnesc la voi ca și în trecut, căci am văzut că nu a avut nici un efect. Dar vreau să-mi spuneți voi, cum vedeți rezolvată situația în care ne aflăm?

– Mărite și stimate leu, vorbi vulpea pe un ton aparent mieros, am venit tocmai din pădure în savană unde ne-ai dat share la locație ca să-ți prezentăm și doleanțele noastre, ale celor din pădurile de după Tropice, căci ne-a fost greu să ajungem dățile trecute la întruniri. Îl am lângă mine pe lup și pe iepure, ursul n-a putut veni iar pe arici nu-l văd, deși a venit cu noi.

– Sunt aici, răspunse ariciul de după un tufiș, abia văzându-se.

Dar înainte de a vorbi mai departe, vulpea fu întreruptă de către girafă, care îi tăie replica nezisă:

– Leule, doar nu ai de gând să o asculți din nou pe vulpe! Știi și tu și știm cu toții reacția ei de ultima dată când a luat și ea parte la consiliu, și știm cu toții ce părere ne-a lăsat de atunci, de abia am mai reușit să rezolvăm ce se mai putea rezolva, cu gâlceava între noi.

Reacția girafei stârni rumoare în sala de consiliu de printre lianele pădurii cu climă ecuatorială. Girafa era privită ca o doamnă respectabilă în comunitate, dar avea sau avusese o veche dispută cu vulpea, care la un moment dat se suise mai sus decât trebuia probabil, așezându-se pe o ramură al unui baobab și privind totul de sus, inclusiv pe girafă.

– Liniște în sala de prezidiu! bătu leul în masă cu ciocanul de pumn dar ceilalți din sală abia se potoliră, neluând în seamă tonul amenințător decât atunci când elefantul stropi cu trompa un jet pe deasupra tuturora, calmând spiritele pentru o perioadă.

– Eu îi pot da locul meu din sfat vulpii, dacă îi place să stea, sus pe ramură, nu ar fi o problemă, spuse pantera pe un ton împăciuitor, dar tonul ei fusese înțeles greșit de către hipopotam, care replică pe un ton nazal:

– Nu e vorba de asta, doar că…

– Știți ce? îi tăie vorba lupul, eu m-am săturat de toate aceste certuri interminabile. Eu am plecat înapoi în pădure, acasă la mine la zăpada mea siberiană. Plec singur!

Și de atunci lupul nu se mai întoarse, dar celelalte animale încercaseră să găsească o soluție, deși ce reușeau era doar să toarne și mai mult „gaz pe foc.”

– Mărite leu, – încuviință să vorbească și maimuța, după încă o batere din ciocan a leului – eu sunt saltimbancul savanei, știu că părerea mea nu contează așa de mult, căci mereu când zic ceva, ceilalți râd.

– Nu degeaba ești bufonul nostru, intră în fișa postului, spuse glumeț tucanul.

– Cu toate acestea, haideți să creem ceva nou. Fiecare avem abilitățile noastre, la care suntem mai buni. Eu spre exemplu sunt un cascador și gimnast desăvârșit, crocodilul este aici dinaintea noastră, ne poate istorisi multe povești și despre cum au supraviețuit generațiile dinainte, ghepardul aleargă ca nimeni altul!

Leul ascultă cum maimuța începu să-și spună părerea constructivă iar șoimul, care le vedea pe toate, înregistră convorbirea din sala de prezidiu, în timp ce toți tăceau ascultând ideea maimuței, convorbire ce a putut face ca povestea să fie respusă.

După ce leul ascultă și se sfătui cu consilierii săi de taină, toate animalele au terminat cearta definitiv, au început să se roage și să conștientizeze fiecare greșelile dar și aptitudinile ce le puteau face mai buni, atât pe ei cât și comunitatea din toată jungla lumii.

Atunci Dumnezeu le-a ascultat ruga și le-a adus un conducător, împlinind astfel dorința leului și terminarea gâlcevii. Cineva care să le facă dreptate tuturor.

Desăvârșirea creației.

OMUL!

Mike,

29 martie 2020, Brașov