În această săptămână…

Mike a mai răsfoit din biografiile marilor personalități, și a dedus:

👉de la cancelarul von Bismarck: că un nobil (juncker) îi poate reda unei națiuni unitatea și strălucirea, fapt ce-i poate conferi o aureolă de „părinte al patriei” 🛡

👉de la Thiers: că un om de mică statură poate face lucruri de statură națională, chiar continentală, reușind să militeze pentru o formă de guvernământ care să divizeze populația cel mai puțin ⚖️

👉de la Louise Michel: că o femeie combatantă, asemenea Ecaterinei Teodoroiu, anarhistă când vine vorba de drepturile celor oropsiți și minoritari, poate primi o pedeapsă cu închisoarea sau exilul în locul uneia cu moartea, dacă aceasta o cere pe cea din urmă ♟

👉de la Claude Monet: că un tablou refuzat în „prima ligă” poate crea un curent nou (impresionismul), lansându-și autorul ca pe un pictor consacrat, ce poate irupe din rândul „refuzaților” în galeria marilor artiști europeni 🎨

👉de la Cixi (împărăteasa): că o politică conservatoare nu se poate opune la nesfârșit curentelor reformatoare (interne sau internaționale), dar nu fără o rezistență pe măsură (revolta boxerilor din China din anul 1900) 🥊

👍și nu în cele din urmă, de la Luca al Crimeii (foto/ savant medic chirurg, canonizat Sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă, al cărui film biografic l-am urmărit): că

„cu atât mai mult râvnim către Rai cu cât suntem arși pe tălpi de foc.” – replică spusă în temniță torționarului său.

Conspectând din manuale ample și dându-vă idei care sper să vă inspire,

Mike,

28 iunie 2020, Brașov

Azi despre Tolstoi și nu numai

De săptămâna trecută, Mike a mai învățat și mai învață câte ceva de la mari personalități istorice, anume:

de la Juan Prim Y Prats: că un ministru de război și militar de carieră poate conduce o națiune, deținând frâiele puterii și implicându-se pentru bunăstarea poporului;

de la Gladstone: că un om de stat își poate impune politicile și anvergura sa morală într-o epocă precum cea victoriană, dar poate întâlni și piedici și rivali pe măsură;

de la Gambetta: că un republican își poate vedea visul cu ochii, realizând constituirea țării sale la regimul politic dorit și considerat optim, și că, în pofida unei cariere relativ scurte, poate realiza lucruri mărețe, precum aceasta;

de la Lesseps: că un vis, ideal și deziderat economic precum Canalul de Suez poate fi realizat de un om cu viziune, dar nu fără sacrificii, inclusiv de vieți omenești și resurse;

de la Lev Tolstoi, că o personalitate excomunicată poate însă da naștere unui curent sau unei emulații cu propriile ei precepte despre viață.

Și că războiul poate fi o resursă valoroasă de povestiri și romane.

până data viitoare,

Mike, 20 iunie 2020,

data solstițiului de vară

Seria de biografii continuă

De data trecută, am mai învățat…


1️⃣de la Gregor Mendel 🌱că un prelat poate deveni savant, om de știință, la fel de bine cum îi pot fi recunoscute meritele abia la zeci de ani după trecerea în neființă, devenind un părinte/precursor în domeniul său științific 🧬
2️⃣de la Fiodor Mihailovici Dostoievski ✒️că o experiență traumatizantă precum ocna poate să sondeze conștiința umană ce poate apoi fi redată magistral prin „pana” unui maestru, care să o descrie atât din prisma tenebroasă cât și din cea izbăvitoare 🇷🇺
3️⃣de la Alfred Nobel 🏆că creatorul unei descoperiri și tehnologii cauzatoare de moarte poate să-și răscumpere „păcatele” prin înființarea unui institut sau promovarea binelui și a descoperirilor științifice care aduc bine, care fac lumea un loc mai bun🔬
4️⃣de la Mutsuhito (Meiji Tenno) 👑că o țară se poate dezvolta mult mai bine după ce-și deschide orizonturile către exterior, preluând și împărtășind cultura (economică, socială, militară), deschizând granițele și îmbrățișând o eră a noului⚜️
5️⃣de la Mihail Bakunin ✊că inițiatorul unui curent și al unei mișcări social-populare poate să-și dea seama apoi de pericolele pe care aceasta le poate aduce societății ⛓


Al vostru, Mike

Brașov, iunie 2020

Agenda de seară

De data trecută, Mike a mai citit câteva biografii și a mai învățat:

👉de la Papa Pius al IX-lea 🙏că întro eră a reformelor, o Biserică poate să-și păstreze în același timp și principiile dogmatice dar și să admită schimbările din exterior ca inerente și trecătoare, fiind receptivă la evoluția internă și a lumii totodată;

👉de la John Muir 🌳că natura este un spectacol dar uneori un peisaj este distrus pentru a face loc nevoilor oamenilor din regiune;

👉de la Claude Bernard 💉că o carieră mediocră dar consecventă se poate dovedi strălucită după un timp îndelungat de constanță;

👉de la Lewis Carroll ⛹️‍♀️că uneori, când lumea adulților pare ternă, un suflet solitar se poate refugia în lumea copiilor, pentru a da naștere uneia dintre cele mai mari opere (”Alice în Țara Minunilor”).

Noapte bună, dragi cititori!

Mike,

28 mai, 2020 (Ziua Eroilor)

Abraham Lincoln

Unul dintre „tătucii” patriei Americane, Abraham Lincoln a fost artizanul aboliționismului, reușind să pună capăt sclaviei în Uniunea Statelor Americane.

Născut pe 12 februarie 1809, în Kentucky, într-o familie modestă, a urcat pe brânci (putem spune) treptele ierarhiei sociale de acum 2 secole, ajungând de la avocat la senator la președinte al Uniunii.

Tot treptat a militat și pentru interzicerea sclaviei, iar în momentul când ajunge Președinte, acest decret declanșează reacții vehement ostile în statele din Sud, (majoritatea argare și cu o economie bazată pe munca sclavilor negri), iscându-se astfel Războiul de Secesiune, care a împărțit practic Uniunea Statelor Americane în două!

Războiul a durat 4 ani, de o ferocitate și durată precum primul război mondial, încheindu-se cu victoria Nordiștilor (tabăra lui Lincoln). Sclavia este abolită așadar în toate statele Uniunii, dar Lincoln moare subit, în 1865, asasinat, într-un teatru, de către John Wilkes Booth.

Citindu-i biografia am învățat că atunci când o națiune își oblojește rănile după un război intern ce a sfâșiat-o în două, un lider o poate reuni printr-un discurs împăciuitor și ferm.

Camillo Cavour

Între timp, în cealaltă parte a continentului European, cea de Vest, Italia se (re)unifica după mai bine de o mie de ani de fărămițări politice teritoriale.

Dacă românii de sub Cuza l-au avut pe Kogălniceanu, italienii l-au avut în acest timp pe

Camillo Cavour

sau Camillo Benso (1810 – 1861). Conte de Cavour, se naște în timp ce Europa își trăgea sufletul după aventura napoleoniană. Acesta reușește, sub stindardul țării Piemontului (Nordul Italiei + insula Sardinia) să coaguleze în jurul ei toată peninsula italică.

Pentru asta are de înfruntat puternicul Imperiu Austriac (în Nord) care deține teritorii importante (printre care Veneția) și Regatul Neapolelui (În Sud: Sicilia și tot sudul cizmei).

Dacă pentru Sud, temerarul revoluționar Garibaldi își face treaba cu prisosință precum un Tudor Vladimirescu, cu doar 1000 de mercenari, în Nord, Cavour își exercită toată puterea sa diplomatică pentru a-i obține Italiei alianța lui Napoleon al 3-lea, regele Franței, pentru a-l ajuta în lupta cu Austria.

Italia se unifică, cu tot cu teritoriul pontifical (în afară de Vatican) și Victor Emanuel al II-lea este încoronat rege. Cavour însă nu reușește să-și vadă prea mult visul împlinit, și se stinge din viață în pragul unei nebunii, stârnind lacrimi de la Victor Emanuel. Regele rămăsese fără omul său de bază.

Citindu-i biografia am învățat că un război se poate câștiga uneori și prin misiuni diplomatice, mai mult decât pe câmpul de luptă.

Începem seria Mari Personalități

Conspectând din almanahul istoric Larousse, începem cu o personalitate din vasta Rusie, din perioada lui Tolstoi și a lui Dostoievski, pe când la noi se făurea statul român modern.
Dacă noi l-am avut la mijlocul veacului XIX pe Alexandru Ioan Cuza, principele reformator, în partea dinspre Răsărit a Europei se ridica un alt Alexandru, tot un tânăr prinț.

Țarul Alexandru al II-lea

Alexandru Nicolaevici (1818 – 1881) a instituit o serie reforme în Imperiul Țarist, de la desființarea iobăgiei la modernizarea statului, fiind asemănat doar cu Petru cel Mare, până la el, dpdv al reformelor.

Pe lângă ridicarea nivelului de trai al rușilor (fie ei țărani, orășeni sau nobili) acesta s-a implicat și în politica externă, fiind însă considerat la vremea lui un despot luminat.

Tot în perioada domniei lui a debutat și panslavismul ca și curent (la Praga, Cehia de azi, atunci Imperiul Austriac).

Ca și la noi lui Cuza, seria de reforme i-a fost întreruptă de revolte interne. A rezistat la 3 atentate dar a 4-a tentativă de atentat i-a fost fatală țarului. I-a urmat la tron un alt Alexandru, al III-lea.

Citindu-i biografia am învățat că oricât ar încerca un conducător al statului să mulțumească toate clasele sociale, înlesnind progresul, unele tot i se vor opune.